vineri, 22 septembrie 2017

Da, intra!


Ai batut la usa inimii mele toata viata.
Am tresarit,
te-am auzit si ti-am deschis.
Ai patruns cu toata maretia ta in spatiul tainic al fiintei mele,
stralucind-o;
am deschis usa pentru fiecare barbat in care intrezaream prezenta ta;
uneori era doar o parere,
o amagire,
o secunda de iubire omeneasca.
Alteori te revarsai asupra mea cu o iubire nesfarsita,
ce desfacea timpul in fasii de eternitate.
Atunci ochii sufletului meu se umpleau de lacrimile regasirii.

Da, intra!
striga inima mea auzindu-ti chemarea.
Da, intra!
zambea gura mea intorcandu-ti sarutul.
Da, intra!
canta trupul unduindu-si mangaierea..

Ai batut la usa inmii mele toata viata.
Poate ca intr-o zi ea va fi asa de deschisa
incat vei putea intra fara sa bati intr-o usa-
-ca la tine acasa-
si te vei instala confortabil si definitv
in camara mea cea de taina!

duminică, 15 ianuarie 2017

Eminescu...

De ziua Poetului si implicit a poeziei mi-e dor de Eminescu, mi-e dor de parfumul lui de tei, de forta versurilor lui, de romantismul, acuratetea si patriotismul adevarat ce transpar dincolo de cuvintele eminesciene; mi-e dor de glasul bland moldovenesc si de izbucnirea plina de patos a rimelor lui. Ma simt mult mai bogata citindu-l pe Eminescu! Luceafarul lui imi ghideaza drumul in lumea de iubire eterna a poeziei!
Te imbratisez peste timp, dragul meu, Emin!


duminică, 8 ianuarie 2017

Poezia iernii


S-a îmbrăcat în hainele iernii şi marea;
nisipul s-a albit de atingerea rece,
scoicile s-au ascuns sub catifeaua zăpezii.
Se aude, printre colinde şi ţipăt de valuri,
tăcerea sfântă a fulgilor ce curg din aripi de îngeri.
Vantul isi sufla cu patos simfonia,
rascoleste zapada,
ingheata mainile oamenilor si zambetele pe chip.
Albul bogat al iernii aduce bucurie copiilor,
strigatele lor acopera scartaitul saniilor prin nameti
si lupta lopetilor fauritoare de drumuri.
Ce poezie de alb!
Totul e nemiscat, rece, alb.
Din cer curge fara oprire iarna!

luni, 2 ianuarie 2017

Cuvintele iubirii



Cuvantul este ca vantul
mangaie,
alina,
vindeca,
iarta,
parfumeaza,
impulsioneaza!

Cuvantul este ca vantul
aspreste,
rascoleste,
netezeste,
rotunjeste,
hraneste!

Cuvantul este ca vantul
purifica,
inlatura praful uitarii,
danseaza cu petale de flori primavara,
cu miros de cirese coapte vara,
cu ruginiu de frunze toamna
si cu fulgi de zapada iarna.

Cu vantul iubirii alearga spre mine cuvintele tale indragostite!

Ma topesc printre cuvintele iubirii,
curg fluida spre tine,
picur cuvinte in soaptele inimii!

joi, 15 decembrie 2016

Astazi, Tu!


Astazi, Tu ai coborat lumina peste mine,
m-ai mangaiat cu ea pe pleoape si pe fiecare fir de par
ce se lipise ud de chipul fericit.

Da, Te uitasem din nou.
Ochii mei acoperiti de intunericul obisnuitului
nu-Ti mai puteau vedea stralucirea dincolo de vesminte.
Te-ai imbracat in multe si felurite haine
doar, doar Te voi putea recunoaste.
Te-ai ascuns tacut si misterios intr-o multime de trupuri
doar, doar ma voi indragosti de Tine.
Mi-ai soptit mii de cuvinte de iubire vesnica
doar, doar iti voi putea recunoaste chemarea.

Eu, Te vedeam,
Te recunosteam,
ma indragosteam de Tine
mereu si mereu,
apoi Te uitam iarasi,
lipindu-mi privirea si inima de vesminte, de trupuri, de soapte.
Te-am gasit, te-am pierdut si te-am regasit in toate vietile,
ma invart in jurul centrului Tau de lumina in toate secundele,
mai aproape, mai departe si mai aproape.
Nu pot trai fara Tine!
Esti pamantul, apa, focul, aerul si eterul meu,
esti prezent in fiecare lacrima,
in fiecare zbatere,
imi zambesti de peste tot,
faci dragoste cu mine in fiecare clipa.
Esti sensul meu de a fi femeie si de a Te iubi!

Astazi, Tu ai suflat peste inima mea foc,
auriu, vertical, incandescent,
penetrandu-mi fiecare celula, fiecare gand, fiecare amintire
cu iubirea Ta!

Ajuta-ma sa nu Te mai ratacesc iarasi!