marți, 6 aprilie 2010

Ritualul Frumusetii


Ursitoarele cele bune mi-au harazit,
odata cu mireasma de flori instelate
pe care mi-au prins-o coroana in par aurit,
privilegiul de a fi fereastra luminoasa,
prin care abundenta frumusetii implinitoare
se prelingea in timp suspendat.

La primul pas eram eu, apoi ritmul s-a incetinit,
secunda s-a dilatat si piciorul zeitei
a pasit gratios, plutind in taramul Frumusetii
si asezandu-se in locul binecuvantat.

Ochii mei deschisi, in care se oglindea alta lume,
de fericire plina,
cuprindeau invaluitor spatiul minunarii,
iar mainile unite tainic in gestul rezonant
sfinteau aerul
cu respiratie taiata de minunea prezentei subtile.

Nenumarate sunt zeitele acestui paradis,
zambitoare, pline de iubire,
revarsand savoarea florilor de pe bratele lor
in magica clipa a splendorii si gratiei.

Miracolul aparitiei intre zeite a reginei,
acoperita de rosul stralucitor al voalului,
a umplut imparatia inimilor de preafericire
si a rasarit sori in priviri incantate.

Un comentariu:

  1. Frumusetea este o zeita..zeita din noi, din inima noastra, atunci cand ii deschidem portile si daruim oamenilor si noua insene savori de Paradis. Frumusetea este Iubirea ce ne incoroneaza inimile, frumusetra suntem noi, cand visam, cand credem, cand imbratisam, cand iubim

    RăspundețiȘtergere