joi, 17 iunie 2010

Dansul copacilor


În amintirile mele cu parfum de poveste
copacii dansează vioi
în cântec de ramuri şi şoapte de frunze;
pădurea toată petrece ritmat,
nici un pom nu stă singur şi interiorizat.

Oare de ce s-au închis în ei înşişi copacii?
De ce nu mai trece mâna cea fină
prin scoarţa bătătorită de timp
până la inima lor bătând în paşi de dans?

Acum îmi vorbesc doar prin flori,
ce-mi ating delicat ca o ploaie de vară
creştetul capului şi palmele calde de dor.
Unii, plini de  fructe roşii, dulci şi zemoase
deapănă amintiri de la începuturi edenice
prin gusturi savuroase ce mângâie cerul din gură.

Mi-e dor de dansul miraculos al copacilor,
mi-e dor de firescul paşilor lor legănaţi ,
mi-e dor de iubirea ce cântă în inima lor.

4 comentarii:

  1. Superbe versuri asociate cu o imagine incantatoare!
    Iti doresc o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dorul de firesc, de normalitate ne bântuie astăzi căutările şi poate, undeva la confluenţa întrebărilor nerostite cât şi a celor ce ne stau pe buze îl vom afla...:)
    O zi senină !

    RăspundețiȘtergere
  3. Copacii spun multe...iar poemul tau e un parfum de poveste.

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc din inima mea cu aroma de basm...

    RăspundețiȘtergere