Paşi tăcuţi

Zgomotele umbrelor pe asfaltul ruginit
sparg în cioburi colorate violet
liniştea dintre cuvinte, oglindind apusul.
Marginile vocalelor oftează prelung a tăcere,
se înghesuie silabele în gura plină de geamăt,
zâmbetul cald rămâne atârnat la un colţ al buzelor.
Privirea uimită se colorează senin,
sprâncenele desenează frumuseţea pe chip,
pleoapele urmăresc dansul aerian al rătăcitelor frunze,
palmele caută atingerea altor palme,
trupul ia forma amprentată a vocii tale înalte.
Plimbare de mână cu un glas îndepărtat,
inima mai ştie încă să ţină pasul, tăcând.