Îngeri pe străzi

De ieri au început să se plimbe pe străzile mai multor oraşe de la noi din ţară Îngeri! Oferă îmbrăţişări celor care doresc să uite pentru o clipă de grijile cotidiene, dăruiesc zâmbete, aduc tresăriri de fericire şi magie în inimile deschise ale celor care au şansa să-i întâlnească. Pe mine m-a îmbrăţişat o Îngeriţă frumoasă, cu ochi mari şi albaştri ca seninul acestor zile minunate de toamnă. Toate secundele de fericire din copilărie, toate momentele de îndrăgostire ale adolescenţei, toate clipele miraculoase de iubire ale vieţii mele s-au retrezit în fiinţa mea în aceea îmbrăţişare pe care mi-a dăruit-o, fără să ceară nimic în schimb, Îngerul!
După ce am plecat, uimită, am început să realizez că Îngerul era totuşi o fiinţă umană, care plină de bunătate şi dăruire îşi dedica timpul celorlalţi, semenilor ei, uitând cu totul de ea însăşi- că poate n-a mâncat încă în acea zi, că poate îi era frig îmbrăcată toamna în rochia aceea alb-strălucitoare- şi devenind pentru o vreme un mesager al Lumii Angelice.
M-am întors să-i mulţumesc pentru că a ales să facă asta, dar plecase...în depărtare se vedeau aripi de Îngeri îmbrăţişând oameni.


Este Simpozionul cultural-artistic "SĂPTĂMÂNA ARHANGHELILOR" (30 octombrie-6 noiembrie) Informaţiile despre programul şi locul de desfasurare al acestei minunate sărbatori în oraşul tău le găseşti accesând inspiratul site http://angelinspir.ro/


E plin de Îngeri pe străzi ! Căutaţi-i şi lăsaţi-vă îmbrăţişaţi de Ei! E un moment care vă va rămâne mereu în suflet. EI pot fi călăuzele noastre spre Dumnezeu!


Ambientala - Divina iubire
 
 

Le voi scrie acum, lor, Îngerilor-văzuţi şi nevăzuţi- o poezie, în semn de recunoştinţă:

Atâtea şi totuşi puţine

Atâtea rugăciuni s-au ivit pe buzele mele,
atâtea lacrimi de dor de lumină s-au prelins pe obraji,
atâtea cuvinte de slavă a înălţat inima spre Voi,
atâtea...
şi totuşi atât de puţine.

În braţele voastre albe de îngeri
m-am cuibărit toată,
timpul şi-a pierdut consistenţa,
sufletul şi-a regăsit fericirea.

Atâtea cuvinte de mulţumire au răsărit pe buzele mele,
atâtea licăriri de stele ale încântării au atins inima,
atâtea aminuri au vibrat în nemişcarea clipei,
atâtea...
şi totuşi
atât de puţine!

Sunt încă om
şi mă rog să iubesc
ca un Înger!

Dialog cu marea

În vântul rece al zilei de toamnă
te-am atins cu galben de flori.
Tu ai împodobit cu petale
stropii de apă revărsaţi asupra mea.

Ţi-am privit cald apele-ţi învolburate
cu vântul alergând printre plete.
Tu te-ai uitat la mine din ochiul furtunii
ce-ţi înspuma valurile flămânde de ţărm.

Buzele mele s-au mişcat încet
şoptindu-ţi de dor de înalt, cuvinte.
Tu ai acoperit toate sunetele spaţiului
cu geamătul străfundurilor răscolite.

Fărâmă de lumină stăteam în faţa ta de mare
şi tu te avântai spre mine imensă,
necuprinsă,
dezlănţuită,
liberă.
Iubesc libertatea ta, ce mă face să zbor!

Clipa de viaţă

A apărut un nou număr al revistei Iuventa, unde puteţi găsi şi articolul meu "Clipa de viaţă"
http://revistaiuventa.ro/2011/10/revista-iuventa-numarul-6-octombrie-2011/

Îl postez şi aici, în tărâmul poeziei iubirii:

Clipa de viaţă

       Vara şi-a lăsat urmele frumuseţii ei pe chipul meu surâzător; pielea bronzată aduce albă strălucire dinţilor dezveliţi în zâmbete, aroma sărată a mării impregnează încă, amintind a vacanţă, părul meu mângâiat cald de vântul verii. Ochii rotunzi deapănă în adâncimi de privire poveşti cu atingere de suflet îndrăgostit, plimbări prin tărâmuri exotice, desprinse din alte lumi - lipsite de grija zilei de mâine, pline de relaxare, de fericire continuă. Într-o amintire de-o clipă s-a condensat o întreagă vară de experienţe, de trăiri intense, de râsete şi plânsete, de lecturi deschizătoare de minte şi inimă, de odihnă şi frenezie. Acum mi-am desenat inima pe nisip, acum a şters-o valul mării. Între două momente de „acum” s-au scurs zile întregi de frumos şi nopţi luminate de ploaia de stele.

       O clipă de vară s-a adăugat celorlalte clipe parfumate de anotimpuri, îmbogăţindu-mi viaţa. Ce-i viaţa altceva decât o înşiruire de clipe, de momente trăite în prezentul ”acum”?

Reflectez asupra fragilităţii vieţii, a clipei în care brusc se rupe firul care te lega de tot ceea ce înseamna pentru tine această lume pământească şi te trezeşti dincolo de viaţă într-o altă viaţă care se numeşte moarte şi care nu ştim cum este decât atunci când ne naştem în ea. Toată viaţa ne pregătim pentru moarte, spun înţelepţii, dar cât timp ne permitem cu adevărat să ne gândim la efemeritatea vieţii, la cât de uşor se moare, la cum şi de ce se trece în lumea de dincolo. Dincolo de ce ? Dincolo de viaţa aceasta! Dincolo de clipele de vară, de zgomotul oraşului, de diplomele de studii, de întâlnirile cu prietenii, de sărbători şi aniversări, de goana după cumpărături, de şuşotelile colegilor de serviciu, de ratele la bancă, de oboseala aceluiaşi tipar, de monotonia aparent îndepărtată de televizor, de neînţelegerile cu copiii, cu părinţii etc, dincolo de toate acestea pe care le numim simbolic „viaţa mea” se află altceva- misterios, necunoscut şi tainic, care ne sperie doar pentru că nu ştim ce este şi cum o să ne fie acolo-dincolo.

     Interesant că intensitatea trăirilor cuprinse în clipa de vară m-a făcut să mă gândesc fără frică la moarte ca la ceva firesc către care ne îndreptăm de la prima gură de aer respirată în această lume. Cu cât trăim mai puţin intens, cu cât ne bucurăm mai puţin de minunile pe care viaţa ni le oferă, cu cât uităm mai des să fim pe val, cu atât ne e mai frică să murim, căci de fapt ne pare rău că nu ne trăim viaţa; nici nu trăim, nici nu murim, ci doar supravieţuim, ferindu-ne de a ne îmbăia în miracolul vieţii. Când ne îndrăgostim, când facem ceea ce ne place şi ochii ne strălucesc de fericire, când avem diverse reuşite, când ajutăm pe cineva, când facem dragoste şi ne dizolvăm limitele trupului şi ale personalităţii în fiinţa iubită atunci gustăm din mierea vieţii, atunci ne trăim din plin, cu adevărat, viaţa. În acele momente privilegiate gândul morţii nu ne mai produce frică pentru că realizăm că viaţa şi moartea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monezi, acum noi aflându-ne pe muchia rostogolitoare a banului, în locul unde secundele timpului ating atemporalitatea.

       Clipa fericită a verii, cu tot ce mi-a adus ea în suflet, mi-a răsărit pe buze savoarea de nedescris a eternităţii binefăcătoare, mi-a parfumat viaţa cu iz de înţelepciune, m-a deschis spre noi orizonturi de înţelegere, de simţire, de trăire.

 Şi în final vă dedic tuturor cititorilor o poezie în aceeaşi notă

Clipe...

Am clipit

şi lumina s-a ascuns delicată

între pleoape;

am clipit

şi floarea şi-a deschis timidă

petalele spre soare;

am clipit

şi răsăritul a colorat cerul

în violetul apusului;

am clipit

şi fetiţa cu codiţe împletite

a devenit femeie;

am clipit

şi zilele s-au condensat

în clipe;

am clipit

şi eternitatea mi-a făcut cu mâna

dincolo de clipe.

Dr. Simina Renţea,

www.poeziaiubirii.blogspot.com

Când...

 Suflet Romanticگڪے
 
 


Când soarele se joacă în părul meu
cu aurul razelor sale,
când frunzele desenează mandale
pe pielea trupului meu,
când vântul murmură cântece de dor
la urechile mele,
când stele şi flori şi fluturi prind viaţă
în ochii mei surâzători
atunci mâinile se deschid spre tine
să te cuprindă în zborul aripilor lor,
atunci buzele-mi te caută fremătânde
prin aerul violet al serii de toamnă,
atunci inima mea picură cuvinte dulci
în spaţiul ce ne-nconjoară fericit.

Când secundele se opresc,
întorcându-se în ele însele,
în lumina ce le-a creat,
când timpul şi spaţiul fuzionează tainic
atunci
iubirea străluceşte ca o mie de sori!

Paşi într-o altă lume

Un ţipăt ascuţit,
o inspiraţie profundă,
o scufundare dincolo de cunoscut.
Ochii rotunzi se deschid şi mai mari,
uimiţi,
dornici să absoarbă noile imagini
strălucitoare,
învelite în pulberea de aur a soarelui
ce trece prin oglinda de apă.

Un freamăt al trupului,
o expiraţie profundă,
o relaxare dincolo de barierele minţii.
Privirile se impregnează cu turcoazul albastrului
curioase,
încântate să se dizolve în necunoscut,
plutitoare,
îmbăiate în praful de stele colorat de raze
prelinse din cer în lumea de apă.

Un tremur al buzelor,
al pielii reci, înfiorate,
o pulsaţie  de fericire a inimii,
o dilatare în spaţiul cel nou,
o dorinţă de a atinge,
o mână întinsă spre depărtări,
o uimire tresare în conştiinţă.