Încet şi tăcut
s-a deschis ferestra inimii mele.
Nici un scârţâit de balamale neunse,
nici un ţipăt de teamă
n-au spart liniştea nopţii;
doar un fâlfâit de aripi de Înger
s-a auzit discret.
Au zburat prin deschizătura ferestrei
în nemărginirea spaţiului
umbrele fricii,
dârele neîncrederii
şi aburului gri al îndoielii.
Au intrat prin graţie dumnezeiască
din infinitul înconjurător,
zâmbitoare,
bunătatea cea caldă,
blânda înţelegere
şi umilinţa cea fără de cusur.
Toate simfoniile iubirii au răsunat
deodată
în larga tăcere a inimii.
Fericirea a cuprins chipul
şi ochii
şi buzele;
Fericirea s-a aşezat în inima mea,
stăpână.
O, inimă încăpătoare, iubeşte!
