miercuri, 16 octombrie 2013

Petale din Paradis


Paşi feminini merg sfioşi
alături de paşii siguri ai bărbatului;
o mână se întinde
şi în faţă se dezvăluie încet
o altă lume;
ochii se deschid şi mai mult
să-i poată cuprinde misterul,
apoi se închid pentru ca sufletul să-i poată savura
toate deliciile.

Parfumul busuiocului cucereşte spaţiul,
un deget înroşeşte cu emoţie fruntea,
urechile sunt învăluite în sunete înalte,
palme ating gleznele zeieşti,
incantaţii pătrund sfânt în inimă.

Atingeri şi mângâieri bărbăteşti,
ploaie de petale curgând delicateţe
pe trupul meu înfiorat,
cu tandreţe mi se înmiresmează sufletul,
frumuseţe iradiez prin fiecare punct al corpului meu
expansionat,
nemărginit.

Îngeri rozalii şi bucălaţi mă ating
cu trandafiri catifelaţi
şi se joacă cu mine în acest Paradis al iubirii.
Mă simt iubită şi răsfăţată
şi râd cuprinsă de o imensă fericire!

O fericire gingaşă, jucăuşă şi profundă dansează cu mine,
în mine,
Iubirea!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu