Poezia iernii

S-a îmbrăcat în hainele iernii şi marea;

nisipul s-a albit de atingerea rece,

scoicile s-au ascuns sub catifeaua zăpezii.

Se aude, printre colinde şi ţipăt de valuri,

tăcerea sfântă a fulgilor ce curg din aripi de îngeri.
Vantul isi sufla cu patos simfonia,
rascoleste zapada,
ingheata mainile oamenilor si zambetele pe chip.
Albul bogat al iernii aduce bucurie copiilor,
strigatele lor acopera scartaitul saniilor prin nameti
si lupta lopetilor fauritoare de drumuri.
Ce poezie de alb!
Totul e nemiscat, rece, alb.
Din cer curge fara oprire iarna!